“Gyorsfényképek” a Zalău (Zilah) – Borla (Szilágyballa) – Bocşa (Oláhbaksa) – Sărmăşag (Sarmaság) – Tășnad (Tasnád) – Căuaş (Érkávás) – Carei (Nagykároly) útvonalon. Szilágyság, Románia, 2014. április 25.
Még tavaly októberben, a Muzafest keretében mutatták be Ars Poetica c. kiállításomat Zilahban. A zárás után úgy tervezték, hogy Kolozsvárra és más erdélyi városokba viszik tovább az anyagot. Pénz nem volt rá, így a terv csupán terv maradt. Hamarosan két kiállításom nyílik, az egyik a Tánc Világnapja alkalmából Budaörsön. A másik a Szófiai magyar Kulturális Intézetben, a Bolgár Fotóhónap keretében, júniusban. Így hát eljött a képek hazaszállításának ideje. Szabó Attilával, a zilahi Művészeti Múzeum igazgatójával egyeztettem, Ildikóval és Poci kutyával, no meg a Citroen Xsara Picasso-val útnak indultam a Budapest – Nyírbátor -Vállaj- Carei (Nagykároly)-Căuaş (Érkávás) – Tășnad (Tasnád)- Sărmăşag (Sarmaság) – Bocşa (Oláhbaksa) – Borla (Szilágyballa) – Zalău (Zilah) útvonalon. Majd négyszáz kilométer, közel négyórás út. Megérkezésünkkor Attila fogadott, és a múzeum vendégszobáját kapva, elszállásoltuk magunkat. Városnézésre alig volt időnk, hisz közben beesteledett, az eső is esett. Másnap a képek becsomagolása, bepakolása után már indultunk haza, csak most éppen a Zalău (Zilah) – Borla (Szilágyballa) – Bocşa (Oláhbaksa) – Sărmăşag (Sarmaság) – Tășnad (Tasnád) – Căuaş (Érkávás) – Carei (Nagykároly) – Vállaj – Nyírbátor – Budapest irányba. Közben gyorsfényképek készültek a Szilágysági részen, amik inkább csak jegyzetelésként értelmezhetők. Szándékoltan komponálatlan, rendezetlenés szegényes képek, olyanok mint a valóság.
Zilah. A Meszes hegység lábánál fekvő település már a rómaiak által is ismert volt, erre utal a határában található őrtorony és római út maradványa. Írásos emlékek 1150-ben Zyloc néven említik először.1241-ben a tatárok feldúlták, felégették, a legenda szerint csak egy tyúkól maradt meg a városból. Újraépül , Nagy Lajos korában már vásártartási jogot, 1446-ban pedig pallosjogot nyer. A városnak XIII. századi többször átépített református temploma van, mely mai formáját az 1907-es felújítással nyerte el és egyike a legnagyobb erdélyi református templomoknak. A város főterén áll az egykori Wesselényi Miklós Református Kollégium, melynek alapítója s főgondnoka is egyben Wesselényi Miklós (1796 – 1850) báró volt. Itt végezte a gimnázium felső négy osztályát Ady Endre, akinek nevét később az iskola viselte. Wesselényi emlékének Fadrusz János alkotása állít emléket, az 1902-ben készült szobor a főtér végében áll. A múlt században még szinte kizárólag magyarlakta Zilah lakosságának ma mindössze 17%-a magyar.
A Szilágyság (románul Sălaj) Románia északnyugati részén, a Szamos folyó két oldalán elhelyezkedő dombság. Az Érmelléki-hegységgel és a Szilágysági-Bükk hegységgel együtt a Szilágysági-dombvidék részét képezi. A magyarság nem sokkal a honfoglalás után benépesítette a gyér szlávok lakta Szilágyságot. A középkorban magyar népességű volt, csak a 15–16. sz.-ban bomlott meg etnikai egysége a beköltöző románokkal, majd a 18. sz.-ban néhány németek által is lakott községgel (pl. Hadad). Ma Románia része, magyarok és románok vegyesen lakják. A Szilágyság egyik legkorábbi tájnevünk, a 14. sz.-tól említik a források. Jóllehet egységes földrajzi táj, mégis a történelem folyamán általában két megyéhez (Kraszna, Közép-Szolnok) tartozott. Ezekből, valamint a → Kővár-vidék egy részéből alakították 1876-ban Szilágy vármegyét. A Szilágyság kisebb tájai: Kraszna-vidéke: az 1876-ig fennállt Kraszna vármegye egykori területe a Szilágyság déli részén, a Réz- és a Meszes-hegység láncai közt, mintegy 8–10 magyarlakta helységgel. Központjai: Szilágysomlyó, Kraszna, Zilah. A Berettyó-mente Szilágynagyfalu és Berettyószéplak központokkal: → Tövishát a Szilágyság középső vidéke a Krasznába és a Szamosba futó patakok hátsága. Nevezetes helysége Diósad, Vérvölgy, Désháza. A Szilágyság a néprajzilag kevésbé föltárt vidékek közé tartozik.
Szabó Attila múzeumigazgató bemutatja a Ioan Sima Művészeti Múzeum különböző kiállításait. Zilah, Szilárdság, Románia, 2014. április 24.
Takács Albert lepkegyűjteményének néhány szép darabja (Eifert János felvételei)
A Ioan Sima Művészeti Múzeum Zilah egyik legfontosabb művelődési intézménye. Az adományozó Ioan Sima gyűjteménye mellett különböző klasszikus és modern tárlatok, fotó-rendezvények, a múzeumpedagógia és Takács Albert pillangógyűjteménye vonzza a látogatókat. Most még egy ikon-kiállítást is láthattam. Szabó Attila múzeumigazgató bemutatja a Ioan Sima Művészeti Múzeum különböző kiállításait. Zilah, Szilárdság, Románia, 2014. április 24.
A múzeum Ioan Sima művész után kapta a nevét, aki több mint 200 festményt és egyébb személyes tárgyakat adományozott, azzal a kikötéssel, hogy megfelelően legyenek tárolva, kiállitva. A képtárban kiállitásra kerültek más román művészek alkotásai is: Corneliu Baba, Aurel Ciupe, Rudolf Schwitzer Cumpăna, Petre Abrudan, Alexandru Mohi, Paul Sima, Ioan Mitrea. A képtár rendelkezik egy érdekes és értékes lepkegyűjteménnyel, amit Takács Albert jogász-közgazdász gyűjtött egy életen át és adományozott Zilah közösségének. Cim: Nagy utca, 6. sz.
Icoane pe Lemn. Ikonok a “Șimleu Silvaniei” Ortodox Parókia gyűjteményéből, valamint Lina Niste és Ioan Longodor művészek alkotásaiból.
Eifert János felvételei
Jocuri serioase / Komoly játékok – Caiete Silvane Nr.11 (106), Zalău, Sălaj, România, noiembri 2013. / 2013. november
Eifert János
Pentru mine, fotografia reprezintă un joc, însă unul extrem de serios. Înseamnă a avea posibilitatea de a dobândi o perspectivă mai largă asupra lumii, înseamnă provocare la nivel emoţional şi libertatea de a mă transpune pe mine insumi prin intermediul propriei limbi vizuale. În imensa mea arhivă personală am adunat, de-a lungul a 45 de ani, subiecte din 45 de ţări, portrete ale artiştilor, politicienilor, celebrităţilor. Această arhivă personală cuprinde fotografii de presă, ilustraţii de carte, documentaţii şi acele fotografii care conţin mesaje speciale, pe care este dificil să le includ intr-o anume categorie. Uneori, fotografiile sunt făcute întâmplător, dar în marea lor majoritate sunt rezultatul unei munci de cercetare, documentare, experimentare în diferite moduri. Toate aceste idei au ca suport po¬sibilităţile creative ale tehnicii digitale. Eu încerc să exploatez acest lucru la maxim.
Eifert János (Ungaria, 1943) unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi, o personalitate determinantă a profesiei sale şi a artei in ţară şi peste hotare. Munca sa nu poate fi catalogată ca făcând parte dintr-o catego¬rie a stilului compact, el abordănd un stil diferit. Este versatil, işi innoieşte arta permanent, găsind mereu noi forme de experimentat. Renumele său are la bază fotografiile reprezentând diferite teme precum dansul, nudurile, natura şi fotografia aplicată. Lucrează ca şi profesor, interpret, scriitor specializat şi expert.
A avut 190 de expozirii proprii şi 700 de expozitii în grup, a câştigat 170 de premii şi diplome. Fotografiile, fo¬toreportajele şi articolele sale au fost publicate in presa de specialitate şi in reviste atât in ţara sa de origine, cât şi in străinătate, in cărti şi publicatii diferite, precum şi in presa electronică. Fotografiile sale au fost folosite ca şi decoruri de platou in teatre, in filme şi, de asemenea, in diferite progra¬me de televiziune. A scris introduceri, prefeţe pentru câteva albume foto şi cataloage de expoziţii, a deschis expoziţii şi a jucat in spectacole, publicând de asemenea versiunea lor scrisă. (Karoly Kincses, istoric fotografie, muzeolog)
Artistul a fost prezent la Festivalul Artelor Muza Fest. Expoziţia sa „Ars Poetica” a putut fi vizitată la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj in peri¬oada 15 – 31 octombrie 2013.
Caiete Silvane Nr.11 (106), noiembri 2013.
ISSN 1454-3028 on-line: ISSN 2247-7365
Adresa redacţiei: Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România;
Tel./fax 0260/612870; e-mail: caietesilvane@yahoo.com; www.caietesilvane.ro; www.culturasalaj.ro
Revistă de cultură editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Zalâu
Serie nouă, Anul IX, Nr. 11 (106), noiembrie 2013.
Apare până în data de 20 a fiecărei luni. Preţ: 4 lei
Colectivul de redactie:
Daniel Sâuca – redactor şef
Viorel Mureşan – redactor şef adjunct
Daniel Hoblea – secretar de redactie
Ileana Petrean-Pâuşan, Marîn Pop – redactori; Viorel Tâutan, Marcel Lucaciu, Imelda Chînţa, Carmen Ardelean – redactori asociaţi; Györfi-Deák György, Alice Valeria Micu, Carmen Ciumârnean – colaboratori. Marius Soare – tehnoredactor
Responsabil de număr: Daniel Sâuca
Călin Pavăl: Eifert János, lecție de fotografie în pași de dans – Sălajul pur și Simplu, Romania, 2013. október 16.
2013.10.16. Sălajul pur și Simplu, Romania
Eifert János, lecție de fotografie în pași de dans
Autor: Călin Pavăl 16.10.2013
E cinci fără un sfert. Mă încalț și mă duc repede către Centrul de Cultură și Artă, unde urma să aibă loc expoziția foto a lui Eifert János, din Ungaria, fotograf de renume mondial. “Unde e expoziția foto de la ora cinci?”, îl întreb pe gardian? “La etajul I. Da-i mâine.” Mă uit la el și văd că nu înțelege. “Nu, expoziția de astăzi, despre asta întreb.” Omul, zâmbind înțelegător, îmi răspunde: “Da, expoziția la care ai venit astăzi e mâine.” Apoi îmi arată afișul și îmi spune că azi e luni, mâine e marți, 15 octombrie, deci expoziția e mâine. E clar, trebuie să-mi scot capul din nori.
Scurtă lungă introducere
Când am ajuns, în sala de expoziție erau doar Eifert János, Papai Sarolta, managerul cultural al artistului, zălăuancă de origine, și Szabo Attila, managerul Muzeului de Artă “Ioan Sima”, cel care s-a ocupat de organizarea evenimentului, și care stătea ca pe ace – mai erau câteva minute, iar publicul încă nu a apărut. “Sper să vină și public la expoziție, că m-am zbătut mult să fac să iasă totul bine, și chiar merită evenimentul să vină cât mai mulți oameni”, îmi spune, apoi iese afară, așteptând să vină lumea. Care, într-un final, a și venit, astfel că s-a u strâns în jur de 40 de persoane. A urmat apoi o prezentare a artistului fotograf, susținută de Szabo Attila, care a încercat să facă o scurtă introducere, bilingvă, în lumea lui Eifert János, scoțând în evidență valoarea internațională a artistului, care a ajuns, prin evenimentul de la Zalău, la expoziția oficială cu numărul 198. După ceva vreme, renunțând să facă rezumatul teancului gros de foi pe care îl ținea în mână, i-a dat cuvântul artistului fotograf, spre ușurarea acestuia, care, după ce i-a mulțumit lui Attila pentru multele pagini de introducere, a spus, în glumă, că de acum o să trimită ca prezentare biografică doar adresa de e-mail, apoi a început
One man show
Eifert János. Artist foto profesionist, profesor, scriitor de specialitate – a publicat mai multe cărți având ca subiect arta fotografică, de la tehnică, la compoziție, fost dansator profesionist între 1960 și 1977. Dezinvolt, a început lecția de fotografie cu mișcări de dans, dans despre care spune că se regăsește și în fotografiile lui, experiența artistului ca dansator profesionist punându-și amprenta în modul lui de a imortaliza momentele de viață în fotografii, pentru că, zice el, arta foto este arta momentului – un moment, o experiență de viață. Și, pentru un timp a făcut slalom printre lucrările sale, cu cei din public, deveniți acum elevi de moment, pe urmele lui, ascultându-l și admirând fotografiile. S-a oprit prima oară în fața fotografiei intitulate “My Wife with Kata”, realizată în 1966, reprezentând-o, așa cum spune și titlul, pe soția artistului, împreună cu fiica lor – “Să știți că soția mea e la fel de frumoasă și acum, atâta doar că nu o mai poate ridica pe fiica noastră la fel ca înainte”. Lecția de fotografie a continuat, cu elevii de ocazie urmându-l cu aparatele foto în mâini. Eu, cu Canon-ul meu SX150is, aparat care pe stânci, în peșteri, în pădure, pe bicicletă se simte în largul lui, acum e parcă nelalocul lui între aparatele mult mai scumpe și performante din jur. Încerc să-mi scriu ideile în carnețelul mototolit pe care-l port cu mine, apoi mai fac o fotografie, evident, uitând de pixul din mână, mâzgălindu-mi tricoul meu deschis la culoare. Apoi îl urmez mai departe pe Eifert János printre momentele lui de viață transpuse în imagini, gesturi, cuvinte. Alt moment, altă poveste, altă mâzgălitură pe tricou, care, încet, se umple cu linii, puncte și forme ciudate.
Toate lucrările artistului sunt de valoare, dar, ca de obicei, câteva îmi fac cu ochiul, așa că le notez: Herd (Ungaria, 1978), înfățișând o turmă de oi, superb imortalizată; Dawn (Montagne-au-Perche, Franța, 1984), un răsărit de soare care devine, deja, preferatul meu; Magic (Ungaria, 1983), o compoziție coloristică deosebită; Brooklyn Bridge (New York, USA 1978), o uriașă pânză de păianjen din oțel – Spiderman, asta mi-a venit în minte.
Lecția de fotografie s-a încheiat, iar pentru cei care au vrut mai mult, au urmat o serie de proiecții multimedia – diaporame, pe care le creează încă din 1985, pentru care a primit numeroase premii internaționale – care au purtat publicul printre imagini, oameni, culori, muzica lui Vangelis, Jan Garbarek sau Saint Saens, puse laolaltă numai artistul știe cum – Firedance, Labyrinth, China-Silk Road, Eye-Contact. Impresionant.
Publicul, că fără public…
Ca să poți organiza astfel de evenimente culturale, e nevoie de implicare. Am rămas puțin, la final, să vorbesc cu Attila Szabo, șeful secției de artă “Ioan Sima”, care spune că e greu cu finanțarea, dar încearcă să se descurce, și că e bine și așa cum e, chiar dacă ar trebui mai mult. Ni se alătură și Daniel Săuca, șeful Centrului de cultură și Artă. Acuma, sincer, că, vorba aia, se vede cu ochiul liber, oamenii ăștia chiar fac ceva de când sunt șefi acolo unde sunt și se implică în ceea ce fac, așa cum s-a întâmplat și în cazul Muza Fest, în cadrul căruia a avut loc și expoziția foto de față. Însă, amândoi sunt de acord că cel mai important lucru e să se găsească soluții prin care să fie atras publicul către astfel de evenimente, fiindcă, la urma urmei, pentru public se fac toate astea. Iar fără public…
Útban Zilah felé, miközben rájövök, hogy milyen gyönyörű az ősz a Szilágyságban is. Románia, 2013. október 13.
Budapestről dél körül indultunk Sacival, a kulturális menedzseremmel. Estefelé érkeztünk Zilahra, közben csodáltuk az őszi tájat a Szilágyságban. Néha meg-meg álltunk és fényképeztük a giccsesen gyönyörű látványt. Utazás közben persze szó esett Erdélyről (Trans-Sylvania), a Pártiumról és a történelemről. Amikor megérkeztünk, visszazökkentünk a jelenbe, és kipakoltuk képeimet a holnapután nyíló kiállításom színhelyén, a Szilágy Megyei Művelődési és Művészeti Központban. Utána elfoglaltuk szállodánkat (Hotel Porolissium), majd vacsoráztunk egy közeli étteremben. Közben elhaladunk a Városháza épülete előtt, a főtéren Wesselényi és Ady Endre szobrával találkozunk.